Arhivă etichete constantin – alexandru manda

deAsociația Elevilor din Constanța

Elevii din municipiul Constanța vor avea bursele mărite. Fondul de burse a crescut cu 75%.

Astăzi, 27 aprilie a.c., în ședința Consiliului Local Constanța a fost aprobat proiectul de hotărâre, prin care se majorează cuantumul burselor școlare pentru elevii care studiază în municipiul Constanța. Conform acestuia, pentru semestrul al II-lea al anului școlar actual valoarea burselor școlare va fi de: 200 lei – bursa de performanță; 50 lei – bursa de merit; 150 lei – bursa de studiu și 150 lei – bursa de ajutor social. Pentru a crește cuantumul burselor, Consiliul Local Constanța a suplimentat fondul de burse pentru anul 2017 la 7 milioane lei, acesta majorându-se cu 75%.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) salută decizia primarului Constanței și a consilierilor locali și îi felicită pe aceștia pentru că au conștientizat importanța acordării burselor școlare la niște cuantumuri care să le îndeplinească cu adevărat scopul, acela de a stimula performanța academică, în cazul celei de merit și performanță, și de a reduce riscul de abandon școlar al elevilor proveniți din medii defavorizate, în cazul celei de studiu și ajutor social.

Reamintim faptul că încă din luna ianuarie AEC a început demersurile pentru creșterea fondului de burse și a cuantumurilor acestora, având în această perioadă întâlniri de lucru cu primarul Constanței, reprezentanții Primăriei și consilierii locali. Totodată, înainte de ședința de Consiliu Local de la finalul lunii martie, AEC a lansat o petiție în acest sens, care a fost semnată de aproximativ 1000 de elevi constănțeni.

Asistăm la cea mai mare creștere a burselor școlare din ultimii 2 ani, de când acestea se acordă în municipiul Constanța. Hotărârea luată astăzi de Consiliul Local ne arată faptul că și în Constanța investiția în educație devine o prioritate, fapt care nu poate decât să mă bucure. Beneficiile creșterii burselor se vor vedea pe termen mediu și lung în rezultate mai bune la examenele naționale și scăderea ratei de abandon școlar a elevilor proveniți din medii defavorizate. Pentru Asociația Elevilor din Constanța creșterea burselor în municipiul Constanța a fost unul din principalele obiective pe care ni le-am setat în luna ianuarie. În continuare, vom acorda o atenție sporită primăriilor din județul Constanța, care încă nu își respectă obligația legală de a acorda burse. Totuși, în urma demersurilor AEC, de la începutul anului și până în prezent numărul localităților care acordă burse a crescut cu aproximativ 15.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA

 

deAsociația Elevilor din Constanța

Un nou Birou de Conducere la Asociația Elevilor din Constanța

Ieri, 28.05. a.c., a avut loc, la Universitatea „Ovidius” din Constanța, ședința Adunării Generale a Asociației Elevilor din Constanța, prilejuită de desfășurarea alegerilor anuale pentru Biroul de Conducere al Asociației.

Noul Birou de Conducere al AEC va fi format, în mandatul 2016-2017, din:

  • Constantin-Alexandru Manda – președinte, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”;
  • Ștefan-Cristian Peltea – vicepreședinte, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”;
  • Roxana-Maria Chirițoiu – vicepreședinte, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Callatis”;
  • Geanina-Maria Bostan – vicepreședinte, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „George Călinescu”;
  • Sorina-Lavinia Urzică – vicepreședinte, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”;
  • Alex-Nicolae Burghelia – vicepreședinte, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

„Principalul obiectiv al acestui mandat este obținerea decontării integrale a navetei, pentru elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, acesta fiind un factor care va ajuta în mod direct la scăderea părăsirii timpurii a școlii. Din 2013, de când a fost plafonată naveta elevilor, și până acum, abandonul școlar a crescut cu aproape 2%, conform Eurostat, ajungând acum la 19,1%. O altă prioritate este asigurarea accesului liber la educație pentru elevii din județul Constanța. Peste trei sferturi din autoritățile locale din județul Constanța nu asigură paza unităților de învățământ, obligație avută prin legea educației, astfel elevii fiind nevoiți să plătească din buzunarul propriu. De asemenea, îmi doresc ca până la finalul mandatului în cât mai multe localități din județ să se respecte legea și să acorde burse școlare, în prezent, din datele avute, doar în aproximativ 20 din 70 de localități respectându-se această obligație legală. AEC va continua să fie un actor în procesul de reformare a sistemului educațional și un apărător real al drepturilor și intereselor comune ale elevilor din județul Constanța” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

13335564_1014426701981492_641717513299292077_n

deAsociația Elevilor din Constanța

AEC solicită creșterea cuantumului burselor pentru elevii din mun. Constanța

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) consideră cuantumurile burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța ca fiind insuficiente și solicită Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Local Municipal Constanța creșterea acestora în cadrul proximei ședințe de Consiliu Local.

Reamintim că în urma demersurilor AEC, în toamna anului 2015 Consiliul Local a început să acorde burse școlare pentru peste 9500 de elevi înmatriculați în municipiul Constanța, conform obligației de la articolul 82 din legea educației și criteriilor de acordare, stabilite prin OMECTS nr. 5576/2011. Cuantumurile stabilite în luna octombrie sunt de: 25 lei/lună – bursa de merit, 25 lei/lună – bursa de studiu, 75 lei/lună – bursa de ajutor social, 100 lei/lună – bursa de performanță.

Asociația Elevilor din Constanța este de părere că valoarea unei burse trebuie stabilită raportat la salariul minim pe economie, acest fapt asigurând o creștere constantă a burselor, în funcție de condițiile socio-economice existente. De aceea, AEC propune ca valoarea bursei de merit și a celei de studiu să fie 5% din salariul minim pe economie; cea a bursei de performanță 10%, iar bursa de ajutor social 15%. Raportat la salariul minim pe economie aprobat pentru anul 2016, care va intra în vigoare la 1 mai, cuantumurile propuse de AEC, în valoare absolută, sunt: 62,5 lei – bursa de merit și bursa de studiu; 125,00 lei – bursa de performanță și 187,5 lei – bursa de ajutor social.

Cuantumurile propuse mai sus necesită un efort bugetar de aproximativ 5 milioane de lei pentru anul 2016. În prezent, în bugetul municipiului pentru fondul de burse este alocată suma de 3 milioane de lei, fiind necesară creșterea acestuia cu 2 milioane de lei, lucru cerut de AEC și la sfârșitul lunii ianuarie, în cadrul dezbaterilor pe marginea bugetului municipiului Constanța.

Asociația Elevilor din Constanța este de părere că o valoare crescută a bursei va încuraja elevii să învețe și va ajuta la îmbunătățirea performanțelor acestora la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, care în Constanța, în anul 2015, au fost sub media națională. Un exemplu concret conform căruia rezultatele la examenele naționale sunt direct proporționale cu implicarea autorităților locale îl reprezintă municipiul Cluj-Napoca, unde valoarea unei burse de merit este de 90 de lei, iar cea a unei burse de performanță de 120.

Amintim, de asemenea, că în conformitate cu art. 4 din OMECTS nr. 5576/2011, cuantumul unei burse se stabilește anual. De aceea, solicităm Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Local Constanța să acorde bursele retroactiv pentru lunile ianuarie și februarie la cuantumul ce va fi stabilit pentru anul în curs.

“De exemplu, un elev care beneficiează de bursă de merit nu poate în prezent să își asigure nici costul unui abonament redus pe o linie la transportul local în comun, suma primită fiind de 25 de lei, iar abonamentul 27,5 lei. Solicitarea creșterii burselor a venit natural, simpla acordarea a acestora nefiind suficientă. Bursele trebuie să aibă un cuantum decent, raportat la condițiile socio-economice. Pentru a se asigura că legea se respectă în întreg județul și elevii înmatriculați în toate unitățile-administrativ teritoriale din județ beneficiază de burse, AEC va solicita în cursul acestei săptămâni, în baza legii 544, tuturor primăriilor din judet date referitoare la acordarea burselor. În cazul localităților care nu au prins în buget bani pentru burse, vom solicita prefectului atacarea în contencios a bugetelor. Reamintim că în luna septembrie doar 8 din cele 70 de localități din județul Constanța acordau burse școlare.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

deAsociația Elevilor din Constanța

Mesajul președintelui AEC, în deschiderea Conferinței naționale „Rolul autorităților locale în reformarea învățământului românesc”

În data de 25 februarie 2016, Asociația Elevilor din Constanța, cu sprijinul Universității “Ovidius” din Constanța și a Restaurantului Integra, a organizat, la Sala Senatului Universității “Ovidius”, Conferința națională “Rolul autorităților locale în reformarea învățamântului românesc”. Redăm integral mesajul președintelui AEC, Constantin-Alexandru Manda:

Doamnă consilier de stat,

Domnule secretar de stat,

Doamnă președinte a comisiei pentru învățamânt din Senat,

Domnule președinte al Consiliului Național al Rectorilor,

Domnule prorector,

Onorați parlamentari,

Domnule prefect,

Stimați invitați,

Dragi colegi,

Bună dimineața! Conferința de astăzi aduce împreună la Universitatea “Ovidius”, deopotrivă reprezentanți ai elevilor, cadrelor didactice, societății civile, mediului academic, cât și ai Președintelui României, Guvernului, Parlamentului, autorităților locale din județul Constanța și directori de unități de învățamânt. Mă bucur enorm că în mandatul meu de președinte, Asociația Elevilor din Constanța a reușit să organizeze prima sa conferință de anvergură națională, cu o participare atât de numeroasă. Pentru aceasta, doresc să le mulțumesc în special colegilor mei, membri ai AEC, și conducerii Universității Ovidius, gazda noastră de astăzi. Tema conferinței, rolul autorităților locale în reformarea învățamântului, am ales-o deoarece considerăm că, în contextul discuțiilor despre o nouă lege a educației și despre un model de bună guvernanță în sistemul educațional românesc, este extrem de important să definim și să cădem de acord asupra rolului pe care comunitatea locală îl joacă, iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin dialog.

În prezent, cea mai stringentă problemă a sistemului  preuniversitar românesc este, în opinia noastră, rata părăsirii timpurii a școlii. Conform ultimelor date, abandonul școlar în România se ridică la 18,5%, ceea ce înseamnă că, în medie, unul din 5 copii români de vârstă școlară abandonează sistemul de educație. Acest lucru plasează țara noastră la coada Uniunii Europene, comparativ cu Croația, unde rata părăsirii timpurii este de 2,7%, cea mai mică din întreaga Uniune Europeană.

Abandonul școlar are consecințe dezastruoase asupra întregii societăți românești, afectând dezvoltarea pe termen lung a României. Din păcate, în mediul rural problema este mult mai profundă decât în mediul urban. La nivel rural, aproape 5 din 10 copii români de vârstă școlară nu frecventează cursurile, acest fapt mărind considerabil discrepanțele între cele două medii, elevii din mediul rural plecând în viață, din start, cu o șansă în minus. Prin angajamentele luate la nivel european, până în anul 2020 trebuie să scădem abandonul școlar la procentul de 11,4%. De aceea, statul român trebuie să înceapă, în cel mai scurt timp posibil, să adopte măsuri care să aibă scopul reducerii abandonului școlar.

Una din principalele cauze pentru care abandonul școlar a atins procentul de 18,5% este nedecontarea integrală a navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu. În prezent, naveta este plafonată, elevilor fiindu-le decontat undeva la 20-25% din costul abonamentelor. Din cauza acestei măsuri, la doar un an de la implementare sa, în august 2013, abandonul școlar a crescut cu un punct procentual într-un singur an. Gândiți-vă că în aceste momente, în care noi ne aflăm aici, un copil român se gândește să abandoneze cursurile pentru că nu își permite să ajungă la școală. Este tragic și de neacceptat pentru o țară membră a Uniunii Europene ca în anul 2016 să existe copii care nu pot finaliza învățamântul obligatoriu din cauza lipsurilor materiale.

Ca reprezentant al elevilor sunt sunat constant de diversi elevi și părinți, care îmi transmit că… nu au bani să mai meargă la școală și de aceea sunt nevoiți să părăsească cursurile. Conștient de cât de important este să iei contact cu problema la fața locului, am promovat și promovez o politică de mers pe teren, pentru a lua contact direct cu cazurile elevilor care nu își permit să își continue școala. În urma mai multor vizite, am ajuns la o concluzie: aceste cazuri reprezintă fiecare în parte câte o tragedie… dar, statutul le tratează ca pe o simplă statistică!

Statul român are obligația să asigure un acces egal la educație pentru toți copiii, indiferent de veniturile acestora, pentru a asigura echitatea în sistemul de învățământ și condiții egale de dezvoltare. Fiind adepta ideii conform căreia dialogul despre reformă trebuie să se concentreze pe soluții, nu pe probleme, pentru a repara greșeala făcută în august 2013, când naveta elevilor a fost plafonată, și pentru a veni în sprijinul celor peste 150,000 de elevi navetiști, Asociația Elevilor din Constanța propune revenirea la decontarea integrală a navetei și modificarea legii educației, în sensul în care Consiliul Județean, cel care în prezent se ocupă de licitațiile pentru rutele de transport intrajudețene, să subvenționeze 50% din costul abonamentului, iar prin finanțarea complementară elevului să îi fie decontat restul de 50%. Considerăm această soluție ca fiind cea mai optimă, din pricina descentralizării mecanismului și a puterii de negociere pe care Consiliul Județean o are în relația cu transportatorii.

Doamnelor și domnilor,

Existența fondului școlii este o realitate tristă a sistemului românesc de educație, care, din păcate, durează de prea mult timp, avându-și sorgintea în regimul comunist. Elevii și părinții acestora cotizează la acest așa-zis “fond al școlii”, deoarece nu beneficiază de condițiile minime, necesare pentru derularea unui act educațional de calitate. La o simplă analiză, constatăm faptul că acest fond are, în cele mai multe cazuri, aceeași destinație, și anume: asigurarea pazei, investiții în baza materială, materiale consumabile și derularea anumitor activități extrașcolare, cheltuieli ce ar trebui asigurate de autoritățile locale.

Așa-zisul fond al școlii reprezintă o dublă cotizație la sistemul educațional, atât elevii, cât și părinții acestora contribuind deja, prin taxe și impozite, la bugetul educației. Existența fondului școlii este o încălcare flagrantă a accesului liber la educație și reprezintă o amenințare la adresa Constituției României, care consacrează, la articolul 32, gratuitatea învățământului de stat.

Citind legea educației, putem constata faptul că majoritatea direcțiilor bugetare acoperite prin așa-zisul fond al școlii sunt aflate în sfera finanțării complementare, care se asigură din bugetele locale și din sume defalcate, venite de la bugetul de stat. O problemă majoră, adusă în atenția opiniei publice de AEC și la finalul anului trecut, este lipsa creditelor bugetare în bugetul național pentru finanțarea complementară a sistemului de educație. Încă de la intrarea în vigoare a actualei legi, Guvernul a contribuit cu 0 lei la finanțarea complementară, punând întreaga sarcină a acesteia pe autoritățile locale. De aceea, mecanismul cheltuielilor în sistemul public de educație trebuie regândit, pentru ca atât Guvernul, cât și autoritățile locale, să contribuie proporțional la cheltuielile necesare pentru asigurarea accesului liber la educație.

Un studiu realizat în luna septembrie 2015 de Asociația Elevilor din Constanța relevă faptul că în anul școlar 2014-2015 doar 21 de unități-administrativ teritoriale din județul Constanța, din totalul de 70, și-au îndeplinit obligația de a asigura paza unităților școlare. De asemenea, același studiu ne arată faptul că aproape 60 din cele 70 de localități din județul Constanța nu acordă burse școlare elevilor, încălcând legea educației! Autoritățile locale trebuie să conștientizeze faptul că școala aparține comunității și să se implice activ în viața școlilor, atât prin sprijin financiar, cât și în luarea deciziilor, prin participarea la sedințele Consiliului de administrație și asigurarea sprijinului de specialitate în cheltuirea banului public și gestionarea resursei umane. Fondul școlii va dispărea din România, doar dacă elevii, beneficiarii primari ai actului educațional, și profesorii, furnizorii actului de educație, își vor da mâna și vor striga la unison problemele din sistem, iar Guvernul și autoritățile locale vor finanța corespunzător învățamântul, asigurând condițiile necesare pentru derularea unui act educațional de calitate.

Stimați invitați,

Descentralizarea în educație este un subiect sensibil, care, de-alungul timpului, a stârnit dezbateri aprinse. Acesta a intrat în atenția opiniei publice pentru prima dată în anul 2005, când a fost aprobată Strategia de Descentralizare a Învățamântului, continuând cu anul 2006, când a fost adoptată Legea-cadru a descentralizării. În prezent, descentralizarea în educație a fost lăsată nefinalizată, momentan fiind concretizată doar într-una din cele 4 direcții, cea financiară. Parteneriatul între școli și autoritățile locale trebuie să devină mai puternic, iar pentru acest lucru, o condiție esențială este realizarea descentralizării și pe celelalte 3 direcții existente: curriculară, a resursei umane și de luare a deciziei.

Totodată, degeaba se vor lua o serie de hotărâri la nivel central în privința descentralizării, dacă, la nivel local, acestea vor fi puse în aplicare într-un mod defectuos. Școala aparține comunității, iar atât autorițătile locale, cât și unitățile de învățamânt, trebuie să conștientizeze acest lucru și să colaboroze în vederea perfectării actului de educație, în beneficiul elevului. De aceea, în contextul actualelor discuții despre un model de bună guvernanță în școli, trebuie acordată o atenție sporită subiectului descentralizării, fiind nevoie ca factorii implicați, elevi, profesori, autorități locale, directori de unități de învățamânt, inspectoratele școlare, să lase orgoliile deoparte și să se așeze la masa discuțiilor, pentru o dezbatere constructivă, făcută în folosul beneficarilor primari, elevii.

Asociația Elevilor din Constanța își dorește să fie un partener de nădejde al procesului de reformare a învățamântului românesc, asumându-și în Strategia pe anul 2016 implicarea activă în cadrul Dezbaterii Naționale pe Educație, organizată sub medierea Administrației Prezidențiale, cu scopul împlinirii unui deziderat al sociețății românești, România Educată! Acum 98 de ani, strămoșii noștri renunțau la rivalitățile personale și luptau împreună pentru înfăptuirea Statului Național Unitar Român. Acum, este rândul nostru, să ne dăm mâna și să conlucrăm, pentru ca în 2018, la 100 de ani de la actul Marii Uniri, să putem bifa ca îndeplinit acest proiect de țară.

Sper ca cele două paneluri de astăzi, organizate în acest frumos spațiu academic, să fie prilejul unor dezbateri bazate pe argumente, iar la finalul zilei să putem pleca acasă cu niște concluzii, ce vor fi cuprinse și într-un raport al evenimentului, care va fi făcut public și trimis pe e-mail tuturor participanților. Vă mulțumesc!

Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda

Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda

deAsociația Elevilor din Constanța

AEC cere suplimentarea finanțării învățamântului în municipiul Constanța cu 7 milioane de lei

Astăzi, în cadrul dezbaterii publice pe marginea proiectului bugetului municipiului Constanța pe anul 2016, Asociația Elevilor din Constanța va solicita suplimentarea bugetului destinat învățământului cu suma de 7 milioane lei, dintre aceștia 5 milioane de lei destinați cheltuielilor materiale cu bunuri și servicii, iar 2 milioane de lei pentru mărirea fondului de burse.

În proiectul bugetului pentru anul 2016, Primăria Municipiului Constanța a cuprins 22 milioane de lei destinați învățamântului, dintre care 4 milioane de lei cu destinația de cheltuieli materiale cu bunuri și servicii. Considerăm necesară mărirea cu 5 milioane de lei a sumei destinate cheltuielilor materiale, însumând astfel 9 milioane de lei. AEC este de părere că prin creșterea cheltuielilor pentru bunuri și servici vor putea fi asigurate condițiile optime de învățare pentru elevii din municipiul Constanța, astfel fiind stopat flagelul așa-zisului fond al școlii.

În propunerea de buget supusă dezbaterii publice, fondul de burse este în cuantum de 3 milioane de lei. AEC solicită suplimentarea acestuia cu 2 milioane de lei, astfel însumând un cuantum de 5 milioane lei. Această mărire va permite, în urma stabilirii numărului de beneficiari, creșterea cuantumului burselor.

De asemenea, în cadrul dezbaterii AEC va solicita și creșterea fondului destinat activităților de tineret, acordat în temeiul Legii tinerilor nr. 350/2006, la suma de 200,000 lei. În momentul de față, Primăria Constanța a stabilit fondul destinat activităților de tineret la un cuantum de 80,000 lei. Creșterea cu 120,000 lei este necesară pentru desfășurarea unor activități de amploare. Totodată, propunem ca din fondul pentru activități de tineret, suma de 60,000 lei să fie destinată organizării de activități în cadrul programului național Școala altfel.

“Primăria Municipiului Constanța a bugetat pentru învățământ, în anul 2016, suma de 22 milioane lei. Este un progres, dar este insuficient. Comparativ, municipiul Iași alocă pentru învățamânt suma de 38 milioane lei, iar municipiul Cluj-Napoca 55 milioane lei. Dacă propunerile noastre vor fi transpuse în bugetul adoptat vinerea aceasta, finanțarea învățamântului în municipiul Constanța va crește la 29 milioane lei, iar cheltuielile cu bunuri și servicii vor crește la 9 milioane lei, de la 4 milioane cât este propus în prezent. Creșterea cheltuielilor materiale este imperioasă, acesta fiind singurul mod în care poate fi stopată colectarea fondului școli, în prezent elevilor fiindu-le ceruți bani pentru cheltuielile cu bunuri și servicii, cum ar fi: instrumentele de scris la clasă, schimbarea mobilierului clasei, papetărie etc. Este obligația autorităților locale să se îngrijească că elevii care studiază în respectiva localitate beneficiază de condiții optime de învățare. De asemenea, atragem atenția că autoritățile locale au obligația de a aloca bani în bugetul local pentru asigurarea pazei unităților școlare, conform art. 105, alin. (2), pct. i) din legea educației.” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

deAsociația Elevilor din Constanța

Luni, 25 ianuarie, AEC organizează prima conferință de presă din noul an

Luni, 25 ianuarie 2016, începând cu orele 11:30, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda, va susține, în sala „Decebal” a Hotelului Ibis, o conferință de presă, în cadrul căreia va atinge următoarele subiecte:

  • retrospectiva activității din anul 2015;
  • propunerile de plan-cadru pentru învățământul gimnazial;
  • Statutul Elevului;
  • demersurile pentru obținerea manualelor gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior, conform prevederilor art. 69 (4) din legea educației;
  • demersurile pentru obținerea decontării integrale a navetei elevilor;
  • demersurile în vederea respectării dreptului elevilor din județul Constanța la tarif redus cu 75% pentru accesul la muzee;
  • alte subiecte de actualitate din domeniul educației.

Sursă foto: România liberă

deAsociația Elevilor din Constanța

Întâlnire de lucru între reprezentanții elevilor și studenților și cei ai Guvernului

În data de 9 noiembrie 2015, începând cu orele 12:00, președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a participat la întâlnirea de lucru între reprezentanții elevilor și studenților și cei ai Guvernului României, desfășurată la Palatul Victoria. Subiectul discuției a fost bugetul educației pentru anul 2016.

Din delegația elevilor și studenților au făcut parte reprezentanții ai Asociației Elevilor din Constanța, Consiliului Național al Elevilor, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Uniunii Studenților din România și Uniunii Naționale a Studenților din România.

Din partea Guvernului au participat: Sorin-Mihai Cîmpeanu, prim-ministru interimar; Eugen-Orlando Teodorovici, ministrul finanțelor publice; Rovana Plumb, ministrul muncii și Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

Președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda

Președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda

deAsociația Elevilor din Constanța

AEC condamnă evenimentele petrecute la Școala nr. 2 din Valu lui Traian

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a luat la cunoștință cu profundă îngrijorare informațiile conform cărora, la Școala gimnazială nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”, din comuna Valu lui Traian, o elevă, în vârstă de 11 ani, a fost dată afară din unitatea de învățământ, de către directorul instituției, pe motiv că ținuta acesteia nu respecta normele interne ale unității de învățământ. În drumul acesteia spre casă a fost nevoită să traverseze, neînsoțită, o linie de cale ferată și un drum european, care străbate localitatea, pericoul de accidentare fiind foarte mare, ținând cont de vârsta elevei. De asemenea, directoare școlii i-a adresat elevei cuvinte jignitoare, care i-au adus acesteia prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea.

 

AEC condamnă evenimentele petrecute și consideră drept incalificabilă atitudinea doamnei Elena Preda, directorul Școlii gimnaziale nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”. Atragem atenția asupra faptului că unitatea de învățamânt nu poate condiționa participarea la actul de educație de o anumită ținută impusă, dreptul la educație fiind un drept inalienabil, garantat de Consituția României. Totodată, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cadrul procesului instructiv-educativ tratamentele degradante sunt interzise.

 

Solicităm Inspectoratului Școlar Județean eliberarea imediată din funcție a directoarei Școlii gimnaziale nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”, deoarece acțiunile acesteia au pus în pericol integritatea fizică a elevei și au adus atingere demnității acesteia. Până la finalul săptămânii, vom sesiza Corpului de control al ministrului educației și vom solicita derularea unei anchete în cadrul unității de învățământ. De asemenea,  luăm în calcul și aducerea acestui caz în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea derulării unei anchete penale.

 

“Este de neacceptat ca aceste lucruri să se întâmple în anul 2015 într-o instituție de învățamânt. Doamna director a recunoscut întâmplarea, dar s-a prevalat de prevederile regulamentului intern. Aceste prevederi sunt nelegale, școala neputând să condiționeze participarea elevului la procesul instructiv-educativ de o anumită ținută vestimentară. Mama elevei ne-a adus la cunoștință mai multe abuzuri petrecute în cadrul instituției. Am dat curs sesizării, vom verifica informațiile și vom sesiza organele abilitate. Destituirea doamnei director Preda este imperioasă, deoarece astfel de evenimente nu pot fi tolerate.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

 

deAsociația Elevilor din Constanța

Participarea AEC la aniversarea Uniunii Liceenilor Maghiari

Sâmbătă, 26.09. a.c., începând cu orele 19:00, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda, și vicepreședintele, Andrei-Eduard Burghelia, au participat, în municipiul Cluj-Napcoa, la balul organizat cu ocazia aniversării a 25 de ani la înființarea Uniunii Liceenilor Maghiari din România (Makosz). În cadrul discuțiilor purtate, a fost reiterată colaborarea și prietenia dintre AEC și Makosz, precum și importanța înființării unei federații naționale a elevilor, în contextul actual, de organizare a unei dezbateri naționale pe tema educației.

Redăm integral alocuțiunea președintelui AEC:

„Jó estét kívánok, Bună seara

Domnișora președinte, dragă Tunde,

Stimați seniori ai Makosz,

Onorați invitați,

În primul rând, doresc să vă transmit că mă simt deosebit de onorat să ma aflu în această seară aici cu voi și mulțumesc board-ului Makosz pentru invitația adresată. De la malul mării, vă transmit felicitări pentru împlinirea unui sfert de secol de activitatea în beneficul elevilor maghiari din România.

Uniunea Liceenilor Maghiari a apărut acum 25 de ani, la începutul României democratice, în virtutea dreptului la liberă asociere, câștigat prin sânge în timpul Revoluției anticomuniste din decembrie 1989, fiind parte din istoria recentă a țării noastre. Cu o activitate de aproape trei decenii, Makosz a reușit să reprezinte un factor important de stabilitate în județele cu populație preponderent de etnie maghiară și să sprijine conviețuirea româno-maghiară din Transilvania.

Colaborarea dintre Asociația Elevilor din Constanța și Uniunea Liceenilor Maghiari a început acum aproximativ un an, când Makosz s-a raliat demersului nostru de reacordare a dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor, demers încununat cu succes, prin promulgarea de către Președintele României, pe data de 30 aprilie, a Legii nr. 95/2015.

În acest moment, la nivel național se dorește organizarea unei largi consultări în domeniul educației, scopul final fiind ca anul 2018 să ne prinde cu un sistem de învățământ a cărui reformă a fost realizată. Sistemul nostru de educație are nevoie de o schimbare din temelii, de o modificare a paradigmei. Pentru aceasta, avem nevoie de o mișcare unită și puternică, la nivel național, care să reprezinte elevii, acest lucru putând fi realizat doar prin înfințarea unei organizații naționale, care să aibă la bază toate organizațiile și structurile care și-au asumat reprezentarea elevilor.

În mine personal și în Asociația Elevilor din Constanța veți găsi mereu un partener și un sprijin, ori de cât ori aveți nevoie. Colaborarea și prietenia dintre Makosz și AEC este dovada vie a faptului că xenofobia și lupta inter-etnica nu are ce căuta pe aceste meleaguri. Noi reprezentăm un model pentru colegii noștrii, de aceea mesajul public pe care trebuie să îl transmitem trebuie să fie unul de promovare a toleranței și a conviețuirii inter-etnice în pace și colaborare.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc să fiți curajoși, să nu stați în banca voastră și să nu uitați niciodată, drepturile se câștigă, nu se primesc. Boldog születésnapot, Makosz!”

Președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda

Președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, prezentând mesajul asociației, în cadrul recepției aniversare.

deAsociația Elevilor din Constanța

Elevii cer pedepse pentru colectarea fondului școlii

 

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Parlamentului României și Ministerului Educației și Cercetării Științifice modificarea legislației în vigoare, în sensul introducerii unor norme coercitive, prin care să fie sancționată solicitarea și oferirea de sume de bani, aferente așa-zisului “fond al școlii”.

 

Principiul gratuității învățământului de stat este consacrat de prima teză a articolului 32, alineatul (4) din Constituția României, acesta fiind reiterat și în Legea educației naționale, la articolul 9, alineatul (3). Din păcate, unitățile de învătământ sunt nevoite, de cele mai multe ori, să ceară acești bani elevilor, pentru a acoperi lipsa finanțării complementare din partea autorităților locale, refuzul acordării acestui tip de finanțare, din care, conform legii educației, trebuie realizate investiții în școlii, asigurată pază ș.a., fiind, din nefericire, o practică comună în rândul unităților administrativ-teritoriale.

 

Fondul școlii a devenit o practică cutumiară în rândul societății românești, acordarea acestuia avându-și originile în perioada comunistă și perpetuându-se și în epoca post-decembristă, în mentalul colectiv al comunității intrând faptul că acest lucru este normal. CNE și AEC consideră că această practică poate fi oprită doar prin introducere unor prevederi, prin care să poată fi sancționați drastic toți cei care pretind sau oferă fondul școlii. De asemenea, concomitent cu introducerea sancțiunilor pentru colectarea fondului școlii, suntem de părere că art. 103 din legea educației trebuie modificat, în sensul în care finanțarea complementară să devină obligatorie, în prezent norma fiind permisivă, iar autoritățile locale luând decizia, de cele mai multe ori, să nu acorde aceste sume de bani. Totodată, solicităm Ministerului Educației, Asociației Municipiilor din România (AMR), Asociației Orașelor din România (AOR), precum și Asociației Comunelor din România (ACR), să facă presiuni pe lângă conducerea unitaților administrativ-teritoriale, în vederea acordării unei finanțări complementare corespunzătoare unităților de învățământ din raza acestora.

 

“Învățământul este conform legii gratuit, însă cu toții ştim foarte bine că asemeni multor altor prevederi ce au legătura cu educația, foarte puține şcoli respectă acest lucru. Nu putem nega faptul că rădicina problemei este la unitățile administrativ-teritorie care refuză să acorde finanțare complementară pentru a asigura buna funcționare a şcolilor şi inerent nu admit faptul că educația ar trebui să fie o prioritate. Cercul vicios se continuă cu şcolile, cele care se eludează de orice răspundere, dispunând colectarea fondului şcolii prin ceea ce ei numesc cotizația (voluntară) la asociația de părinți. Evident, în acest mod banii cheltuiți nu vor respecta legea achizițiilor publice, şcoala comandând bunuri prin asociație. Acesta cotizație voluntară naşte însă controverse, cei care refuză să o plătească cu toată presiunea de grup fiind sancționați în diferite feluri.” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor.

 
“Statul va refuza să acorde o finanțare corespunzătoare sistemului de învățământ, atâta timp cât va știi că elevii și părinții sunt dispuși să cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a beneficia de condiții decente, imperioase pentru derularea unui proces educațional de calitate. Atât elevii, cât și părinții acestora, își doresc condiții optime de învățare. Dar, soluția nu este să cotizăm cu bani către unitățile de învățământ. Întreaga comunitate școlară trebuie să facă presiuni pe lângă autoritățile locale pentru acordarea unei finanțări complementare corespunzătoare. Din păcate, fondul școlii a devenit o practică comună în rândul elevilor, părinților și profesorilor. De aceea, singurul de mod de stoparea a acestui fenomen este introducerea unor sancțiuni.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.