Amendați pentru că se jucau în curtea școlii! AEC solicită ca elevii să fie lăsați pe terenurile de sport

Sursă foto: freepik

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită noii administrații locale să ofere elevilor și studenților acces la bazele sportive din curtea unităților școlare în permanență pentru ca aceștia să poată desfășura activități sportive și de relaxare. Copiii au dreptul la spații sigure în care să se recreeze.

Vineri, 2 octombrie a.c., câțiva elevi de clasa a IX-a au fost amendați pentru că stăteau în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 29 din Municipiul Constanța. Elevii de liceu au petrecut ziua jucând fotbal și baschet pe terenul de sport din curtea unității de învățământ.

Reprezentanții elevilor din județul Constanța sunt de părere că elevii ar trebui să beneficieze de acces permanent la terenurile de sport ale școlilor gimnaziale sau liceelor și că este necesară crearea unui cadrul legal pentru ca tinerii să nu mai fie sancționați.

Aceștia mai menționează că amendarea unor elevi pentru simplul fapt că își petreceau timpul în curtea școlii desfășurând diferite activități nu reprezintă o normalitate și că problema trebuie rezolvată în cel mai scurt timp.

În Municipiul Constanța nu există spații pentru ca elevii să poată desfășura diferite activități sportive sau de recreere, altele decât terenurile unitățile de învățământ, deci nevoia de a oferi acces la terenurile de sport este evidentă.

De asemenea, prin această măsură ar fi promovat și sportul în rândul copiilor, un lucru mai mult decât necesar pentru o viață activă și creștere sănătoasă.

AEC precizează că soluția optimă pentru a rezolva problema spațiilor în care elevii să se relaxeze/ să desfășoare activități sportive este adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care copiii să aibă acces în permanență la acestea. Terenurile ar trebui să beneficieze și de pază umană (agenți de pază) pe timpul zilei, astfel încât siguranța să fie sporită.
Măsura a fost implementată cu succes în Bacău, unde tinerii (elevi și studenți) au acces și în afara orelor de program la terenurile de sport, încă din anul 2009.

Hotărârea privind reglementarea accesului și folosirea bazelor sportive din curtea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Bacău aici.

În acest sens, solicităm adoptarea de către Consiliul Local Municipal Constanța a unei hotărâri prin care elevii să beneficieze de acces permanent la terenurile de sport ale unităților de învățământ.

“Este absurd ca niște copii să fie sancționați pentru că se jucau în curtea școlii. Terenurile de sport sunt singurele spații sigure unde elevii se pot juca în siguranță. Vrem să promovăm sportul și o viață sănătoasă, dar avem lacătul pus pe curțile școlilor sau amendăm elevii pentru că se joacă.” -Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *