Siguranța elevilor se află în mâinile primarilor! Asigurarea materialelor igienico-sanitare obligatorie!

Credit foto: Daniela Popa, grafician AEC

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) face apel la primarii localităților să asigure materialele necesare pentru a face posibilă igienizarea unităților de învățământ și solicită Ministerului Sănătății să asigure măști și mănuși pentru elevi! 

În această perioadă autoritățile au afirmat în spațiul public faptul că examenele naționale și pregătirea elevilor din anii terminali din perioada 2-12 iunie, se vor desfășura în condiții de maximă siguranță pentru a nu îi pune în pericol pe elevi sau pe cadrele didactice. 

Reprezentanții elevilor consideră că materiale igienico-sanitare trebuie să fie asigurate de către Consiliul Local pentru ca examenele să se desfășoare în condiții optime, pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor și a familiilor acestora. Autoritățile au responsabilitatea de a pune la dispoziția unităților de învățământ săpun, hârtie igienică, dezinfectant pentru grupurile sanitare și soluții de igienizat, așa cum este prevăzut în Legea educației naționale nr.1/2011, la articolul 105, astfel încât să fie posibilă igienizarea frecventă a spațiilor din școlile și liceele în care o parte dintre elevi se vor întoarce începând de luna viitoare. 

Unitățile de învățământ se află în administrarea primăriei și a consiliului local, așadar solicitările trebuie adresate autorităților locale, pentru ca acestea să își respecte obligațiile, mai exact să aloce fonduri pentru a dota fiecare școală cu materialele necesare. De la săpun, hârtie igienică, dezinfectanți și până la materialele de curățare și igienizare a sălilor de clasă, toate acestea sunt necesare pentru a nu pune în pericol elevii și personalul unităților școlare. 

Reprezentanții proiectului Constanța Capitala Tineretului din România au început o mișcare prin care încurajează oamenii să doneze sume de bani pentru a asigura materiale igienico-sanitare elevilor ce urmează să susțină examenele. Menționăm că donațiile și strângerile de fonduri făcute de societatea civilă nu fac altceva decât să încurajeze consiliile locale să nu acorde fondurile necesare. Suntem de părere că reprezentanții elevilor, precum și restul cetățenilor trebuie să pună presiune pe autoritățile locale, pentru a se asigura că există toate cele necesare în fiecare localitate din județ, nicidecum să ignore faptul că nu există acțiuni concrete din partea autorităților, sau să se aștepte la faptul că aceste strângeri de fonduri vor suplini ignoranța autorităților.

De asemenea, Ministerul Sănătății trebuie să se asigure că toate măsurile de siguranță sunt respectate, prin numirea unor reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică care să supravegheze implementarea corectă a indicațiilor și să achiziționeze elevilor mănuși și măști pentru a le folosi în timpul susținerii examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională. 

Așadar, Asociația Elevilor din Constanța solicită ferm primarilor localităților din județul Constanța să își respecte îndatoririle și să aloce fonduri pentru asigurarea tuturor materialelor necesare, pentru ca toate spațiile în care urmează să se susțină orele de pregătire și examenele să fie unele sigure,  precum și Ministerului Sănătății să pună la dispoziție măști și mănuși pentru elevi și să vegheze respectarea legii în teritoriu. 

“AEC va milita în această perioadă pentru asigurarea condițiilor necesare pentru fiecare elev din județ, autoritățile locale împreună cu cele centrale trebuie să vină cu un plan cât de repede posibil, pentru ca elevii de clasa a VIII-a și a XII-a să nu fie expuși în momentul în care se află în unitatea de învățământ. Este responsabilitatea autorităților să ofere aceste materiale unităților de învățământ, donațiile sau strângerile de fonduri nu trebuie să ia din obligațiile primarilor și nu ne putem baza pe ele, e ca și cum am ignora obligațiile legale care există și am contribui la fondul școlii. Am asistat la un adevărat joc în ultimele două luni în care a fost pasată responsabilitatea, trebui să ne asigurăm că sănătatea elevilor nu este pusă în pericol și că decidenții își respectă promisiunile, sau mai bine zis, își fac treaba. -Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *