Autoritățile uită de elevii din mediile defavorizate și din anii terminali! Cum vor putea aceștia recupera orele de școală pierdute?

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) trage un semnal de alarmă privind modalitățile de recuperare a orelor în urma suspendării cursurilor elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar și a instituirii stării de urgență în contextul creșterii cazurilor de COVID-19.

Luni, 16 martie a.c., Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, a anunțat că printre măsurile adoptate în urma instituirii stării de urgență se numără și prelungirea perioadei de suspendare a cursurilor, încurajând, în discursul său, continuarea procesului de învățare prin intermediul tehnologiei și a platformelor de tipul e-learning.

Reprezentanții elevilor subliniază faptul că, deși această măsură este benefică, folosirea mijloacelor de învățare online pare a fi aproape imposibilă pentru cei din mediul rural și alte zone defavorizate, ultimele studii arătând o rată a sărăciei, în rândul copiilor din România, de peste 32%, o cifră alarmantă care evidențiază faptul că nu toți elevii vor putea recupera orele în acest fel, aflați fiind în pragul sărăciei, fără a avea acces la internet.

Faptul că materia nu va putea fi parcursă de toți elevii, va reprezenta un impediment, mai ales pentru elevii care se află în an terminal. Temperaturile crescute pot afecta capacitățile de concentrare ale elevilor și, implicit, pot duce la performanțe mai scăzute, elevii fiind afectați de niște împrejurări ce nu țin de ei și anume de lipsa dotării cu aer condiționat în sălile de clasă în care se susțin examenele. Deși prelungirea perioadei de susținere a examenelor vine și ea cu dezavantajele ei, acestea pot fi soluționate dacă autoritățile competente vor asigura condiții decente în sălile de examene. 

Așadar, Asociația Elevilor din Constanța solicită autorităților să țină cont de nevoile fiecărui copil, asigurând accesul la educație și alocând resursele necesare continuării procesului de învățare. De asemenea, dacă materia nu va putea fi recuperată solicităm autorităților să ia în calcul prelungirea anului școlar, pentru a evita înghețarea anului.

“AEC a susținut “școala online” încă de când a fost pentru prima dată luată în calcul suspendarea orelor de curs pentru reducerea riscului de contaminare cu virusul care a pus în alertă întreaga populație a globului. Suntem, în continuare, de acord cu această măsură, dar în condițiile în care perioada în care cursurile vor fi suspendate va fi prelungită, ne temem că materia nu va putea fi recuperată cu ușurință de către toți elevii din România. Din păcate, autoritățile închid ochii și uită, și de data asta, de elevii din zonele defavorizate. Dacă tabletele pentru parlamentari ajung imediat la aceștia, oare pentru elevii ar fi imposibil? Până când fiecare elev din această țară va fi conectat la internet și va avea posibilitatea de a comunica cu profesorii și colegii, prelungirea anului școlar pare a fi cea mai bună soluție.” –Andreea-Sabina Spătariu, Președinte AEC                                     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *