Educația, o prioritate nu doar în timpul discursurilor politice! AEC solicită creșterea cuantumului bursei de merit din Municipiul Constanța!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită primarului Decebal Făgădău să susțină rezultatele elevilor din Municipiul Constanța și să crească cuantumul bursei de merit la suma de 104 lei pentru cei peste 10.000 de beneficiari. 

Deși în campaniile locale primarul Municipiului Constanța se laudă cu investițiile făcute în educație și cu dorința lui de a ajuta elevii din Constanța să beneficieze de o educație calitativă, într-un mediu care asigură liberul acces la educație, se pare că investiția în educație nu se numără neapărat printre principalele subiecte de interes ale celor aflați la conducerea orașului.

Un exemplu ar fi bursa de merit, care deși nu poate acoperii cheltuielile necesare mersului la școală (atât cele ce țin de procurarea rechizitelor școlare, abonamentul la transportul local, cât și cele ce pot apărea ca urmare a investiției deficitare în educație, cum ar fi așa-numitul “fond al școlii/clasei”), nu a mai fost majorată din toamna anului 2018, rămânând la aceeași sumă derizorie de 50 de lei.

Investițiile în educație au efecte benefice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, reducerea ratei abandonului școlar, aflată în creștere de la an la an, dar și creșterea procentului de promovabilitate la examenele naționale. Cele menționate mai sus se numără printre principalele efecte directe ale interesului acordat de către autoritățile locale pentru educația tuturor copiilor. Constanța, unul dintre importantele reședințe de județ din România, nu se numără, din păcate, printre cele în care educația și investiția în educație sunt considerate ca fiind o prioritate pentru aleșii locali.

Amintim faptul că, la începutul anului școlar în curs, Asociația Elevilor din Constanța a solicitat creșterea bursei de merit la suma de 104 lei, suma calculată în funcție de salariul minim pe economie, astfel încât să poată acoperii nevoile minime ale elevilor din orașul nostru. 

Astfel, solicităm aleșilor locali, primarului Decebal Făgădău, Consiliului Local să dovedească, în al doisprezecelea ceas, că educația reprezintă pentru ei o prioritate nu doar în cadrul discursurilor politice, în timpul campaniei electorale, prin asigurarea unui cadru optim învățării, prin investiția în copii, în educația lor și în posibilitatea de a se dezvolta. Considerăm necesară acordarea de interes burselor de merit, neglijate până acum de către cei aflați la conducerea orașului, pentru că, până la urmă, ele pot reprezenta ajutorul necesar unui copil în lupta împotriva abandonului școlar.

“Bursele de merit, cele de care beneficiază cel mai mare număr de elevi din orașul nostru, ar trebui să reprezinte un sprijinul lunar pentru educație. Din păcate puținii bani pe care îi primim la momentul de față, cu întârzierile de rigoare, nu sunt suficienți nici pentru achiziționarea unui abonament pentru transportul local.  Ideea cu traseele speciale pentru elevii este una bună, dar nu acoperă, din păcate toate rutele, iar până când acestea vor fi mult mai accesibile ca program și rute, suntem nevoiți să folosim transportul în comun. Posibilități pentru creșterea reducerii există, dar primăria s-a limitat la pragul minim de 50% impus de lege.”- Andreea-Sabina Spătariu, vicepreședinte AEC

Andrei-Mihai Tănase

Despre scris se spune, de regulă, că e doar o formă de comunicare. Pentru mine, e un mod de a-mi transforma gândurile în voci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *