Școala Gimnazială din comuna Corbu lasă repetenți elevii care se automutilează! AEC solicită modificarea de urgență a regulamentului școlar!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită modificarea de urgență a regulamentului Școlii Gimnaziale Gheorghe Lazăr din comuna Corbu, care prevede sancționarea cu 5 puncte scăzute la purtare a elevilor care se automutilează. 

AEC desfășoară în această perioadă analiza regulamentelor unităților de învățământ din județul Constanța, membrii grupului de lucru verificând cu atenție prevederile acestora, în vederea identificării și corectării oricărei prevederi nelegale. Și în anul trecut au fost identificate o serie de prevederi care se puteau încadra ușor în categoria celor aberante, dar în acest an a fost identificată o prevedere care este nu numai nelegală, dar care demonstrează cinismul persoanelor ce au redactat acest regulament. 

La art. 141 din regulament, transmis către AEC ca urmare a unei solicitări de informații de interes public, este prevăzut „nomenclatorul actelor de violență”. Printre alte prevederi, la partea a 4-a a acestui tabel, punctul 4, se regăsește fapta de „automutilare”, pedepsită cu scăderea a 5 puncte la purtare.

Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că automutilarea apare, de cele mai multe ori, în rândul elevilor, ca urmare a unor probleme sociale, precum bullying-ul, situația familială și altele, starea psihologică a persoanei fiind deteriorată. În aceste cazuri, este absolut necesară intervenția urgentă a instituțiilor abilitate și familiei în momentul identificării comportamentelor de automutilare, astfel încât elevul să poată fi ajutat să depășească această stare psihologică din ce în ce mai des întâlnită în rândul tinerilor.

Este evident cinismul conducerii unității de învățământ care, în loc să se aplece asupra rezolvării acestei probleme, în prevenirea și combaterea ei, alege să pedepsească elevii ce suferă de ea. Amintim că scăderea notei la purtare sub 6 duce la repetarea anului școlar, în această situație fiind nejustificată, putând chiar să agraveze situația elevului și să-l determine la acțiuni din ce în ce mai riscante. Suntem de părere că dacă un astfel de incident se întâmplă, persoanele din conducerea școlii ar fi autori morali și ar trebui sancționați chiar și penal.

Pentru evitarea unui astfel de incident, solicităm directoarei unității de învățământ, prof. Elena Badea, să propună de urgență în cadrul Consiliului de Administrație modificarea acestei prevederi. Totodată, solicităm inspectorului școlar general, Sorin Mihai, să dispună de urgență o anchetă în cazul persoanelor care au propus și aprobat această formă a regulamentului școlar. 

Andrei-Mihai Tănase

Despre scris se spune, de regulă, că e doar o formă de comunicare. Pentru mine, e un mod de a-mi transforma gândurile în voci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *