AEC solicită majorarea burselor elevilor și încetarea atitudinii ticăloase la care sunt supuși aceștia de către primarul Constanței!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), organizația reprezentativă a elevilor din județ, solicită Consiliului Local Municipal Constanța și primarului Decebal Făgădău creșterea cuantumului burselor școlare ale elevilor și încetarea imediată a atitudinii ticăloase de care acesta dă dovadă

Bursele școlare ale elevilor sunt o măsură de sprijinire a elevilor pentru a obține rezultate mai bune în cadrul școlii, precum și o măsură de protecție pentru elevii aflați în familii cu situație financiară precară, care suferă de o anumită boală sau afecțiune, precum și pentru elevii orfani. Dreptul elevilor de a le primi este prevăzut de către Legea educației.


Deși acest drept nu poate fi negat, administrația publică a municipiului Constanța a ales să o facă timp de 4 ani la rând, refuzând în mod nejustificat să sprijine elevii și încălcând în mod intenționat legea. Ca urmare a presiunilor făcute de AEC, în anul 2015 Consiliul Local Constanța a început să acorde burse elevilor. Totuși, cuantumurile inițiale aveau valori batjocoritoare pentru elevi, adiministrația criminală Făgădău arătând elevilor cât de mult contează pentru acesta. 

Spre exemplu, un elev ce provine dintr-o familie unde venitul mediu pe cap de familie, în ultimele 3 luni, nu era mai mare de 338 lei (50% din salariul minim pe economie net), primea doar 75 de lei pe lună, sumă ce se presupune că ar fi trebuit să-i ofere sprijinul necesar, dar de-abia îi ajunge pentru un abonament de autobuz și pachetul pe o săptămână.

Ulterior, ca urmare a demersurilor AEC, bursele au crescut treptat, ajungând în anul 2017 la valori decente, dar nu suficiente pentru a acoperi daunele create miilor de elevi din oraș ce aveau nevoie de un sprijin pentru a își continua studiile, pentru a atinge performanță, timp de 6 ani la rând, dar pe lângă faptul că au avut ghinionul de a avea o situație financiară dificilă, au și neșansa de a trăi într-un oraș unde primar este Decebal Făgădău. Mai mult, odată ce rata inflației a crescut, cuantumul real al burselor a fost micșorat, iar primarul Constanței s-a arătat indiferent la acest fapt, în ciuda promisiunilor manipulatoare pe care le făcea în campania electorală, și anume că bursele elevilor vor crește semestrial. 

Totuși, deși bursele elevilor scad cu fiecare an ce trece, domnul Decebal Făgădău și volumul laudelor pe care acesta le expune în spațiul public crește cu o viteză și mai mare. Cea mai recentă se referă la dorința primarului de a aduce titlul de Capitală a Tineretului la Constanța, o dorință absurdă având în vedere dezinteresul acestuia față de elevi, expus în repetate rânduri și, în același timp, o dovadă de ipocrizie. 

În data de 25 octombrie a.c., ca urmare a informațiilor apărute în presă privind proiectul de hotărâre pentru aprobarea burselor pe acest semestru, ce prevedea aceleași valori, AEC a transmis primarului Decebal Făgădău și consilierilor locali o adresă prin care solicitam majorarea burselor elevilor la cuantumurile de:


1. Bursa de performanță – 420 lei/elev/lună (20% din salariul minim pe economie);

2. Bursa de merit – 104 lei/elev/lună (5% din salariul minim pe economie);

3. Bursa de studiu – 312 lei/elev/lună (15% din salariul minim pe economie);

4. Bursa socială – 420 lei/elev/lună (20% din salariul minim pe economie);

Conform calculelor AEC, creșterea bugetară necesară ar fi de 6.500.000 lei, sumă ce trebuie privită în mod exclusiv drept o investiție pentru educația elevilor, nu o cheltuială, mai ales în contextul în care INS ne arată că anual abandonează școala în județul Constanța în jur de 3500 de elevi.

Solicităm ferm aleșilor locali să ia în considerare faptul că educația este principalul factor ce poate contribui la dezvoltarea oricărei comunități și să aleagă investiția în creerea unui mediu educațional propice pentru toți elevii.

Facem un apel la empatia dumnevoastră, domnule primar. Sunteți persoana în care elevii ar trebui să aibă încredere că vă pasă de educația lor, că doriți să vă asigurați că au cele mai bune condiții în școli, că vreți să ajungă la școală, dar de fiecare dată ne arătați exact doar dispreț. Dispreț față de noi. Închideți ochii când vine vorba de siguranța elevilor în școli, închideți ochii când vine vorba de creșterea burselor elevilor, deși faceți promisiuni și, cel mai important, sunteți autorul moral al condiției din ce în ce mai degradantă a sistemului de învățământ constănțean, mai ales în ceea ce privește condițiile din școli. Tot ce pot să deduc din acest comportament este faptul că vă doriți ca orașul Constanța să moară, să devină un oraș fără tineri, caz în care mergeți pe drumul cel bun, felicitări. ” – a declarat Andrei-Mihai Tănase, președinte AEC

Andrei-Mihai Tănase

Despre scris se spune, de regulă, că e doar o formă de comunicare. Pentru mine, e un mod de a-mi transforma gândurile în voci.

One thought on “AEC solicită majorarea burselor elevilor și încetarea atitudinii ticăloase la care sunt supuși aceștia de către primarul Constanței!

  1. La scoala 8 educatia costa sute de lei nici nu am inceput bine scoala si deja am dat o grămadă de bani de ce toate trebuie plătite de părinții si primăria nu asigură nimic ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *