Federația elevilor din România, alături de organizațiile neguvernamentale din educație, solicită Guvernului să nu aducă atingere drepturilor elevilor la transport redus!

Imagini pentru transport elevi

„SCRISOARE DESCHISĂ

Privind retragerea proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru modificarea Legii 92/2007

Către: Guvernul României

În atenția:

Doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, Prim-ministru

Domnului Răzvan Alexandru Cuc, ministrul Transporturilor

Domnului Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Domnului prof. univ.dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției

Domnului Teodor-Viorel Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe

Federația Elevilor din România, organizație neguvernamentală în curs de constituire cu scopul asumat de a reprezenta în mod independent elevii din întreaga țară, alături de organizațiile neguvernamentale: Salvați Copiii, Agenția Împreună, Societatea Academică din România, Asociația Human Catalyst, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, solicită Guvernului România retragerea de urgență a Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 şi a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, din cauza efectelor nocive pe care le va avea asupra transportului elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și, implicit, asupra ratei abandonului școlar.

Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, art. 84, alin. (1), elevii beneficiază de ”tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic”. Acest drept al elevilor, de a beneficia de tarif redus, vine cu obligația corelativă a autorităților locale (Consilii Locale sau Județene, după caz, în funcție de tipul transportului) de a acorda subvenții transportatorilor, reducerile constituind o obligație de serviciu public, în sensul Regulamentului (UE) 1370/2007. La momentul actual, subvenționarea transportului se face prin compensațiile de serviciu public oferite de către autoritățile locale transportatorilor, în baza contractelor de delegare a gestiunii serviciului public, nefiind alt mod de a  acorda aceste compensații fără a se intra sub incidența ajutorului de stat, așa cum prevede același regulament la nivel european.

Prin proiectul de ordonanță se dorește eliminarea transportului județean din Legea 92/2007 și astfel scoaterea lui din sfera serviciilor publice, astfel încât el să se desfășoare în regim de concurență. Acest fapt ar duce la dispariția obligațiilor de serviciu public și imposibilitatea acordării compensațiilor către transportatori, deci implicit ar face imposibilă respectarea dreptului elevilor la tarif redus.

Totodată, în momentul de față, pentru decontarea navetei elevilor, Guvernul României a impus, prin Ordonanța Guvernului nr. 69/2016, obligația de serviciu public a transportatorilor de a emite abonamente pentru elevi respectând un tarif maximal, în limitele căruia abonamentele elevilor să poată fi decontate. Or, în ipoteza eliminării transportului județean din sfera serviciilor publice, nu vor mai exista tarife maximale, iar decontarea navetei elevilor va fi irealizabilă.

Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că principalul motiv pentru care elevii abandonează școala în România este situația materială deficitară. La momentul actual, statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare: 32,2% din persoanele între 0-17 ani trăind sub pragul sărăciei, iar aprox. 20% din copii trăind în stare de deprivare materială severă, conform Institutului Național de Statistică. Totodată, 40% din copiii țării se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Corelând acest fapt cu rata ridicată de părăsire timpurie a școlii (18,1%) din România, mult mai mare decât ținta asumată de țara noastră până în anul 2020 (11,3%), putem afirma într-un mod fundamentat că România are nevoie de măsuri care să remedieze situația și să faciliteze accesul liber la educație al elevilor.

În acest context, adoptarea unor măsuri care, contrar nevoilor sistemului, au menirea să afecteze mii de elevi, lăsându-i fără posibilitatea de a ajunge la cursuri și determinându-i să abandoneze școala, contribuind,astfel, la inechitatea sistemului educațional din România, este de o gravitate ireparabilă. Solicităm pe această cale inițiatorilor, Ministerului Transporturilor și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să retragă proiectul ordonanței de urgență și să înceapă demersurile pentru asigurarea unui cadru legal clar, necontradictoriu și care să faciliteze protecția socială a elevilor.

Inițiator: Federația Elevilor din România (FER), formată din Asociațiile de elevi din: Constanța, Maramureș, Călărași, Bacău, Vâlcea și București și Ilfov.

Semnatari: Organizația Salvați Copiii, Agenția Împreună, Societatea Academică din România, Asociația Human Catalyst, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

Proiectul de ordonanță:
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2312-oug06032019dtr

Tănase Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *