Arhivă lunară 30.01.2016

Activitatea AEC în perioada 25-31 ianuarie

Agenda publică a Asociației Elevilor din Constanța (AEC) a cuprins, în săptămâna 25-31 ianuarie, următoarele acțiuni și evenimente:

  1. Luni, 25 ianuarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a susținut prima conferință de presă din anul 2015, mai multe detalii: http://www.asociatiaelevilor.ro/2016/luni-25-ianuarie-aec-organizeaza-prima-conferinta-de-presa-din-noul-an/;
  2. Luni, 25 ianuarie a.c., vicepreședintele AEC, Alexandru-Cornel Chirea, a avut o întâlnire de lucru cu directorul Liceului Teoretic „Ovidius”, prof . Cristiana Anghel, în vederea soluționării unor probleme de la nivelul unițății de învățământ și dezvoltării unei colaborări;
  3. Luni, 25 ianuarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, și Roxana Chirițoiu, vicepreședinte AEC, au luat parte la emisiunea Newsdesk, pe postul Dobrogea TV;
  4. Marți, 26 ianuarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a participat la emisiunea de matinal de pe postul Radio Sky, iar Șeful Cancelariei Președintelui, Ștefan-Cristian Peltea, a participat la emisiunea În obiectiv, pe postul Antena 1 Constanța;
  5. Marți, 26 ianuarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a avut o întâlnire de lucru cu prefectul Județului Constanța, dl. Constantin Ion, pe tema acordării burselor școlare în localitățile de pe raza județului Constanța;
  6. Miercuri, 27 ianuarie a.c., AEC a luat parte la ședința de lucru cu primarii din județul Constanța, convocată de Instituția Prefectului, în vederea implementării programului guvernamental Fiecare Copil în Grădiniță (FCG);
  7. Miercuri, 27 ianuarie a.c., AEC a transmis către toate UAT-urile din județul Constanța, prin intermediul Instituției Prefectului, o adresă circulară, având numărul 27/27.01.2016, prin care a fost solicitată respectarea legii și alocarea de bani destinați burselor în bugetul local;
  8. Miercuri, 27 ianuarie a.c., AEC a remis poziția publică referitoare la proiectul de buget al municipiului Constanța pe anul 2016, aceasta poate fi consultată aici: http://www.asociatiaelevilor.ro/2016/aec-cere-suplimentarea-finantarii-invatamantului-in-municipiul-constanta-cu-7-milioane-de-lei/;
  9. Joi, 28 ianuarie a.c., reprezentanții AEC au luat parte la dezbaterea publică, organizată de Primăria Municipiului Constanța, pe marginea proiectului de buget pe anul 2016. În cadrul dezbaterii, președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a luat cuvântul și a prezentat poziția Asociației;
  10. Joi, 28 ianuarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, împreună cu Alex-Nicolae Burghelia, Internal Officer, au avut o întâlnire de lucru cu viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău, pe tema bugetului local și a implicării municipalității în sistemul de învățământ;
  11. Vineri, 29 ianuarie a.c., reprezentanții AEC au participat la ședința Consiliului Local Municipal Constanța.

Foto: dezbaterea publică pe marginea bugetului, credits: Ziua de Constanța.

AEC cere suplimentarea finanțării învățamântului în municipiul Constanța cu 7 milioane de lei

Astăzi, în cadrul dezbaterii publice pe marginea proiectului bugetului municipiului Constanța pe anul 2016, Asociația Elevilor din Constanța va solicita suplimentarea bugetului destinat învățământului cu suma de 7 milioane lei, dintre aceștia 5 milioane de lei destinați cheltuielilor materiale cu bunuri și servicii, iar 2 milioane de lei pentru mărirea fondului de burse.

În proiectul bugetului pentru anul 2016, Primăria Municipiului Constanța a cuprins 22 milioane de lei destinați învățamântului, dintre care 4 milioane de lei cu destinația de cheltuieli materiale cu bunuri și servicii. Considerăm necesară mărirea cu 5 milioane de lei a sumei destinate cheltuielilor materiale, însumând astfel 9 milioane de lei. AEC este de părere că prin creșterea cheltuielilor pentru bunuri și servici vor putea fi asigurate condițiile optime de învățare pentru elevii din municipiul Constanța, astfel fiind stopat flagelul așa-zisului fond al școlii.

În propunerea de buget supusă dezbaterii publice, fondul de burse este în cuantum de 3 milioane de lei. AEC solicită suplimentarea acestuia cu 2 milioane de lei, astfel însumând un cuantum de 5 milioane lei. Această mărire va permite, în urma stabilirii numărului de beneficiari, creșterea cuantumului burselor.

De asemenea, în cadrul dezbaterii AEC va solicita și creșterea fondului destinat activităților de tineret, acordat în temeiul Legii tinerilor nr. 350/2006, la suma de 200,000 lei. În momentul de față, Primăria Constanța a stabilit fondul destinat activităților de tineret la un cuantum de 80,000 lei. Creșterea cu 120,000 lei este necesară pentru desfășurarea unor activități de amploare. Totodată, propunem ca din fondul pentru activități de tineret, suma de 60,000 lei să fie destinată organizării de activități în cadrul programului național Școala altfel.

“Primăria Municipiului Constanța a bugetat pentru învățământ, în anul 2016, suma de 22 milioane lei. Este un progres, dar este insuficient. Comparativ, municipiul Iași alocă pentru învățamânt suma de 38 milioane lei, iar municipiul Cluj-Napoca 55 milioane lei. Dacă propunerile noastre vor fi transpuse în bugetul adoptat vinerea aceasta, finanțarea învățamântului în municipiul Constanța va crește la 29 milioane lei, iar cheltuielile cu bunuri și servicii vor crește la 9 milioane lei, de la 4 milioane cât este propus în prezent. Creșterea cheltuielilor materiale este imperioasă, acesta fiind singurul mod în care poate fi stopată colectarea fondului școli, în prezent elevilor fiindu-le ceruți bani pentru cheltuielile cu bunuri și servicii, cum ar fi: instrumentele de scris la clasă, schimbarea mobilierului clasei, papetărie etc. Este obligația autorităților locale să se îngrijească că elevii care studiază în respectiva localitate beneficiază de condiții optime de învățare. De asemenea, atragem atenția că autoritățile locale au obligația de a aloca bani în bugetul local pentru asigurarea pazei unităților școlare, conform art. 105, alin. (2), pct. i) din legea educației.” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

Luni, 25 ianuarie, AEC organizează prima conferință de presă din noul an

Luni, 25 ianuarie 2016, începând cu orele 11:30, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda, va susține, în sala „Decebal” a Hotelului Ibis, o conferință de presă, în cadrul căreia va atinge următoarele subiecte:

  • retrospectiva activității din anul 2015;
  • propunerile de plan-cadru pentru învățământul gimnazial;
  • Statutul Elevului;
  • demersurile pentru obținerea manualelor gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior, conform prevederilor art. 69 (4) din legea educației;
  • demersurile pentru obținerea decontării integrale a navetei elevilor;
  • demersurile în vederea respectării dreptului elevilor din județul Constanța la tarif redus cu 75% pentru accesul la muzee;
  • alte subiecte de actualitate din domeniul educației.

Sursă foto: România liberă