AEC solicită autorităților locale să prevadă în bugetul pentru anul 2017 fonduri pentru acordarea burselor școlare

În contextul elaborării bugetelor locale pentru anul 2017, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită autorităților locale din județul Constanța să prevadă fonduri, în vederea alocării celor patru tipuri de burse școlare (performanță, merit, studiu, ajutor social) pentru elevii scolarizați pe raza localității, conform obligației de la art. 105, alin. (2), lit. d) din Legea educației naționale.

Conform studiului „Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța în anul școlar 2015-2016”, elaborat de AEC în septembrie 2016, în județul nostru doar 7 localități din totalul de 70 au acordat toate tipurile de burse în anul școlar precedent. Unitățile administrativ-teritoriale care nu au acordat burse în anul școlar 2015-2016 sunt: municipiul Medgidia, orașele Băneasa, Eforie, Hârșova, Negru Vodă, Murfatlar, Ovidiu, precum și comunele 23 August, Adamclisi, Agigea, Aliman, Amzacea, Bărăganu, Castelu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciobanu, Ciocîrlia, Cogealac, Comana, Corbu, Costinești, Cumpăna, Cuza Vodă, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Ghindărești, Gîrliciu, Grădina, Independența, Ion Corvin, Istria, Horia, Limanu, Lipnița, Mereni, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov, Pantelimon, Pecineaga, Poarta Albă, Rasova, Săcele, Saligny, Saraiu, Seimeni, Siliștea, Târgușor, Topalu, Topraisar, Tortoman, Tuzla, Valu lui Traian, Vulturu.

De asemenea, conform art. 82, alin. (2) din Legea educației naționale, Consiliile locale au obligația de a stabili anual cuantumul și numărul de beneficiari ai burselor, raportat la criteriile de acordare, stabilite prin OMECTS nr. 5576/2011.

În cursul ultimelor două săptămâni, AEC a transmis adrese primarilor unităților administrativ-teritoriale mai sus menționate, prin care a solicitat ca în procesul de elaborare a bugetului să fie luată în vedere și obligația acordării burselor. De asemenea, situația existentă a fost adusă și la cunoștința Prefectului, căruia i s-a solicitat sprijinul și utilizarea mecanismului tutelei administrative, în cazul în care vor exista autorități locale care vor refuza să prevadă credite bugetare pentru acordarea burselor.

„Asigurarea respectării legi în materia acordării burselor școlare a reprezentat și reprezintă o prioritate pentru Asociația Elevilor din Constanța, datorită efectelor benefice binecunoscute în privința reducerii abandonului școlar (bursa socială și de studiu), precum și a stimulării performanței academice (bursa de merit și cea de performanță). În localitățile județului Constanța avem parte de o încălcare generalizată a legii în materia acordării burselor școlare, iar acest fapt se poate observa și în rezultatele scăzute la examenele de Evaluare națională și Bacalaureat, unde media județului se află sub cea națională. Lipsa interesului pentru educație este o atitudine dăunătoare pentru comunitățile rurale, care perpetuează situația actuală și se pune în calea progresului.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA


Publicat

în

de către

Comentarii

Un răspuns la „AEC solicită autorităților locale să prevadă în bugetul pentru anul 2017 fonduri pentru acordarea burselor școlare”

  1. Avatar mirela
    mirela

    Pai de ce trebuie sa le solicite/amintească cineva autorităților???
    Este prevăzut in lege, deci trebuie acordate bursele!
    Cumva spun ca nu sunt bani?
    Ar trebui sa revizuiască gratuitatea călătoriilor RATC acordata pensionarilor!!! Bătaie de joc față de elevii care merg la școală 5 zile pe săptămână – au reducere 50%, iar moșii si babele călătoresc gratis!
    La piață!!! 😬

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *