Guvernul României încurajează abandonul școlar. Elevii, tinerii, cadrele didactice și părinții solicită Premierului demiterea vinovaților.

Prin pasivitatea în formă continuată și lipsa de interes de care dă dovadă, Guvernul României îi prejudiciază zilnic pe cei peste 130.000 de elevi navetiști. Continuând politica guvernărilor anterioare, Cabinetul condus de premierul Dacian Cioloș încurajează părăsirea timpurie a școlii, refuzând să adopte măsuri în sensul sprijinirii elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu și încălcând cu bună știință Constituția României. Având în vedere promisiunile neonorate și atitudinea sfidătoare la adresa elevilor navetiști din România, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Uniunea Liceenilor Maghiari, Consiliul Tineretului din România, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar solicită adoptarea în cel mai scurt timp a Ordonanței de Urgență privind decontarea integrală a navetei și demiterea funcționarilor și demnitarilor care se fac vinovați de întârzierea produsă.

 Amintim faptul că la începutul lunii august organizațiile semnatare au solicitat Guvernului României să adopte, până la începerea anului școlar 2016-2017, o Ordonanță de Urgență în sensul decontării integrale a costurilor aferente navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu. În data de 27 august, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a pus în dezbatere publică proiectul Ordonanței de Urgență, asumându-și adoptarea acestuia până pe 12 septembrie, dată la care elevii au început cursurile noului an școlar. În acest moment ne aflăm în a 4-a săptămână de școală, iar Guvernul României refuză să adopte o măsură pentru facilitarea accesului liber la educație al celor peste 130.000 de elevi navetiști, cărora le este încălcat flagrant dreptul la învățământ gratuit, fiind supuși zilnic riscului de a abandona școala, din cauza lipsei banilor pentru plata costurilor navetei. Guvernul i-a mințit pe cei peste 130.000 de elevi navetiști din România, asumându-și rezolvarea problemei decontării parțiale a navetei până la începerea anului școlar 2016-2017 și nemaifăcând nimic în acest sens. Astfel, au fost induse în eroare zeci de mii de familii, care și-au planificat în mod eronat cheltuielile, din cauza unei promisiuni neonorate a Guvernului.

Cabinetul condus de premierul Dacian Cioloș continuă politica începută de Guvernul Ponta, care, în august 2013 a plafonat decontarea navetei elevilor la 26 lei/3 km + 2 lei/km, o decizie iresponsabila în urma căreia peste 35.000 de elevi din România au abandonat școala[1], într-un singur an, din lipsa banilor pentru a face naveta între localitatea de domiciliu și unitatea de învățământ.

În momentul de față, elevilor le este decontat aproximativ 20-25% din costul abonamentului. Măsura decontării parțiale a navetei este neconstituțională raportat la art. 32, alin. (4) din Constituția României, care consacră gratuitatea învățământului de stat. Este regretabil că în anul 2016, într-o țară membră a Uniunii Europene, există elevi care nu pot finaliza învățământul obligatoriu, întrucât Guvernul României a decis să pună în sarcina elevului și părinților peste 75% din costurile necesare pentru a ajunge din localitatea de domiciliu la școală.

Inacțiunea și dezinteresul Guvernului față de scăderea abandonului școlar vor avea efecte grave în dezvoltarea pe termen lung a României. Din păcate, în cazul în care Guvernul nu va adopta în cel mai scurt timp Ordonanța de Urgență privind decontarea integrală a navetei, tot mai mulți elevi proveniți din familii cu o situație materială precară vor fi nevoiți și anul acesta școlar să părăsească sistemul de învățământ, din cauza lipsei banilor pentru acoperirea costurilor aferente navetei.

Semnatari:

Consiliul Național al Elevilor – Vlad ȘTEFAN, președinte

Asociația Elevilor din Constanța – Constantin-Alexandru MANDA, președinte

Asociația Elevilor din Bacău – Gabriel-Dragoș CAZAN, președinte

Uniunea Liceenilor Maghiari – Buryan TUNDE, președinte

Consiliul Tineretului din România – Mihai DRAGOȘ, președinte

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” – Marius-Ovidiu NISTOR, președinte

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – Simion HANCESCU, președinte

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – Iulian CRISTACHE, președinte

[1] Conform analizei Ministerului Educației, iunie 2016 – http://beta.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/studii%20si%20analize/2016/Analiza%20naveta%20elevi%20-%20noiembrie%202015.pdf


Publicat

în

de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *